siglaUMFTm.jpg

Seminar Internațional Biomateriale și Medicina Regenerativă
BIOREMED 2017


5 - 8 octombrie 2017, Timișoara, România

Dragi colegi,
 
Avem desosebita plăcere de a vă invita la Seminarul Internațional Biomateriale și Medicină Regenerativă (BioReMed 2017), ce se va desfășura la Timișoara, România, 5-8 octombrie 2017.
Conferința va fi organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Facultatea de Stomatologie, în parteneriat cu Societatea Română de Biomateriale.
Suntem de părere că o cale spre evoluție o constituie cooperarea interdisciplinară și am dori să reunim oamenii de știință din domeniul biomaterialelor și ingineriei tisulare și clinicienii din diferite domenii ale expertizei care include stomatologie, ortopedie, neurochirurgie, oftalmologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie generală și estetică, Precum și știința farmaceutică. Scopul acestui eveniment este de a discuta și de a sugera îmbunătățiri în medicina de astăzi și de mâine. Dorim să vă invităm să vă prezentați rezultatele privind performanța clinică a dispozitivelor medicale actuale și să vă alăturați în dezbaterile privind traducerea biomaterialelor și cercetării în ingineria țesuturilor în practica clinică. În același timp, o expoziție tehnică de interes pentru participanți se va desfășura în paralel cu sesiunile științifice.
În speranța că ne veți onora cu prezența și contribuția dumneavoastră științifică, vă asteptăm cu drag la Timișoara!
 
Termenul limita pentru trimiterea abstractelor este de 15 Iulie 2017.

Prof.Univ.Dr. Meda-Lavinia Negruțiu
Decan al Facultății de Stomatologie
Universitatea de Medicina Victor Babeș Timișoara

Prof. Univ.Dr.Ing.Habil Iulian Antoniac
Vicepreședinte Societatea Romana de Biomateriale

Anunț BioReMed 2017


Website BIOREMED 2017

Calendar evenimente

ESB2017Logo.jpg

Anunț ESB 2017

A 28a Conferință a Societății Europene pentru Biomateriale se va desfășura între 4 - 8 Septembrie 2017 la Megaron Athens International Conference Center (MAICC)
Website ESB 2017

SFB 2017

SFB logo.jpg
Conferința Anuală 2017 a Societății pentru Biomateriale se va desfășura în 5-8 Aprilie 2017 in Minneapolis, MN.
Tema centrală este ” acolo unde biomaterialele devin medicină”
Website SFB 2017


bandeau bioceramics toulouse.jpg

BIOCERAMICS 2017

BIOCERAMICS 2017

Societatea Internațională pentru Materiale Ceramice în Medicină (ISCM) organizează Bioceramics 29 ”the 29th Symposium and Annual Meeting of ISCM”, intre 25 și 27 Octombrie 2017 în Toulouse, Franța

Noutăţi

Slide1.jpg

BIOMAT - INOVA Competiție Cercetare

Asociația Stiințifica SOCIETATEA ROMANA DE BIOMATERIALE organizeaza competiția naționala de proiecte de cercetare BIOMAT-INOVA, in conformitate cu articolul 6 din Statut care mentioneaza faptul ca unul din obiectivele asociatiei stiintifice este “să coordoneze şi/sau să execute programe naţionale şi/sau teme de cercetare legate de obţinerea, testarea, procesarea şi utilizarea biomaterialelor şi a aplicaţiilor biomaterialelor”.

Obiectivul major al acestei competitii de proiecte de cercetare este susţinerea membrilor Asociaţiei Știinţifice SOCIETATEA ROMÂNĂ DE BIOMATERIALE care activează în domeniul medical prin finanţarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare cu grad ridicat de inovare, cu rezultate concrete şi impact real pe piaţa.

Propunerile de proiect pentru competitia BIOMAT-INOVA vor fi transmise in format pdf, prin email, la adresa biomat.inova@gmail.com
 

INOVA Pachet Informații

Proiecte finanțate 2016
taxe.jpg

Anunţ taxe 2017

Pentru membri
Taxele de membru S.R.B. sunt importante!

Autentificare membri

Anunţuri şi noutăţi

Copyright © 2003-2010. Societatea Romana de Biomateriale. Toate drepturile rezervate. Powered by CMSPoint